miercuri, 19 noiembrie 2008

Poziţia Tineretului Democrat vis-a-vis de campania de promovare a Anului Tineretului cu genericul „Sunt tânăr – viitorul sunt eu”

Tineretul Democrat, organizaţia de tineret a Partidului Democrat din Moldova, este profund îngrijorată de atitudinea ingrată a guvernării comuniste în raport cu tinerii din Republica Moldova.

Organizaţia de tineret a Partidului Democrat din Moldova consideră că Anul 2008 – Anul Tineretului, în formula în care a fost conceput şi pus în practică de către actuala guvernare, a fost şi este un proiect politic comunist, cu evidente scopuri de manipulare electorală.

În acest context, TD constată cu regret demararea întîrziată a campaniei de promovare a Anului Tineretului, cu genericul „Sunt tânăr – viitorul sunt eu” de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET), cu începere de la 20 noiembrie curent, fapt ce demonstrează, odată în plus, că PCRM-ul doreşte să scoată dividende politice şi din această acţiune. Au devenit deja evidente mesajele ideologice ale comuniştilor în toate acţiunile promovate de actuala guvernare, campania de promovare a Anului Tineretului fiind amînată în mod intenţionat, credem, pentru a o folosi la alegerile parlamentare din 2009, pînă la care au mai rămas zile numărate.

Tineretul Democrat condamnă acţiunile manipulatorii din partea partidului de guvernămînt, ce urmăresc doar scopuri electorale. Republica Moldova are nevoie de politici de tineret cu adevărat funcţionale, dar care să nu promoveze interesele şi politicile interne ale unor partide. În plus, statul trebuie să fie preocupat în permanenţă de tineret, nu doar în preajma alegerilor, deoarece tinerii din Republica Moldova reprezintă nu numai viitorul, dar şi prezentul acestei ţări.

Departamentul Relaţii Publice şi Imagine TD

Niciun comentariu: